Săptămâna aceasta, în cadrul lucrărilor Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, am votat pentru adoptarea proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care corectează o măsură fiscală care a afectat în ultimii ani persoanele angajate cu contracte de muncă cu timp parțial și angajatorii care utilizează în mod legal această formă de muncă.
Concret, contribuțiile de asigurări sociale și de sănătate vor fi calculate la venitul efectiv realizat de salariat, și nu prin raportare la salariul minim brut pe economie, așa cum s-a întâmplat după modificările introduse în anul 2022. Această schimbare este importantă pentru mii de persoane care lucrează part-time – studenți, pensionari, părinți care au nevoie de un program flexibil sau persoane care desfășoară mai multe activități profesionale.
Din păcate, măsura introdusă prin OG nr. 16/2022 de modificare a Codului Fiscal a avut efecte contrare celor urmărite. În loc să crească gradul de conformare fiscală, această reglementare a determinat angajatorii să reducă numărul contractelor cu timp parțial sau să renunțe la acestea din cauza costurilor suplimentare impuse de legislație aceasta a contribuit la scăderea numărului de contracte part-time, la creșterea muncii la negru și la diminuarea veniturilor bugetare provenite din contribuții și impozite.
Efectele urmărite prin prezenta inițiativă sunt încurajarea încheierii contractelor de muncă part-time în condiții legale, reducerea muncii nedeclarate și a evaziunii fiscale, creșterea numărului de persoane care lucrează cu forme legale, majorarea încasărilor la bugetul de stat din contribuții și impozite, precum și sprijinirea sectoarelor economice în care activitatea cu timp parțial este utilizată frecvent.
Consider că sistemul fiscal trebuie să încurajeze munca legală și flexibilitatea pe piața muncii, nu să penalizeze persoanele care aleg sau au nevoie de un program de lucru redus. Corectarea acestei situații reprezintă un pas necesar pentru o piață a muncii mai echilibrată și pentru un sistem fiscal mai echitabil.