Sprijin concret pentru IMM-uri și antreprenoriat!

11 noiembrie 2025
Facilități speciale pentru start-up-uri, inovație și afacerile deținute de femei.
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID), aflată în coordonarea Ministerului Finanțelor, a lansat noul instrument de garanție de portofoliu, care va mobiliza 8,8 miliarde de lei pentru IMM-uri în perioada 2025–2027.
Convențiile de garantare au fost semnate deja cu 8 bănci comerciale ce acoperă 80% din piața bancară, iar alte 9 instituții financiare se vor alătura în curând.
Primele credite garantate vor fi disponibile până la finalul acestui an.
Peste 26.000 de microîntreprinderi și IMM-uri vor putea accesa credite garantate de stat de până la 10 milioane de lei, pentru investiții sau capital de lucru.
Statul, prin BID, va garanta până la 70% din valoarea creditului, iar pentru start-up-uri, firme deținute de femei și companii inovatoare garanțiile pot ajunge la 80%.
Garanțiile BID înseamnă credite mai avantajoase, dobânzi mai mici și costuri reduse — un sprijin real pentru investiții, dezvoltare și locuri de muncă.
Fiecare leu garantat de BID atrage cel puțin 3 lei în finanțare privată, stimulând economia și consolidând încrederea mediului de afaceri.

Email
Contact
andreea.neacsu@cdep.ro
+40 (754) 383 590
Cabinet
Parlamentar
Municipiul Roman, Strada Ștefan cel Mare 212, 617135, județul Neamț
Mă găsiți și pe
Social Media
Avantage
Headquarters
Visualize quality intellectual capital without superior collaboration and idea sharing installed base portals.
Our locations
Where to find us?
https://neacsuandreea.ro/wp-content/uploads/2020/04/img-footer-map.png
Get in touch
Avantage Social links
Taking seamless key performance indicators offline to maximise the long tail.

Copyright Andreea Neacșu. Toate drepturile rezervate.

Copyright Andreea Neacșu. Toate drepturile rezervate.