Sănătate pentru familii și investiții în energie: legi adoptate pentru sprijin real și dezvoltare durabilă

8 aprilie 2026
Astăzi, în plenul Camerei Deputaților, am susținut și votat proiecte de lege cu impact real pentru oameni care vizează domenii esențiale precum sănătatea publică și dezvoltarea unei infrastructuri energetice solide, sustenabile şi reziliente.
 PL-x nr. 27/2026 – completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Sunt coinițiatoare a acestei propuneri legislative care introduce măsuri concrete de sprijin pentru părinții și tutorii legali ai copiilor cu sindrom Down sau tulburări din spectrul autist.
Prezenta completare legislativă vizează, pe de o parte, includerea explicită a serviciilor de consiliere psihologică pentru părinții şi tutorii legali ai copiilor cu sindrom Down sau cu tulburări de spectru autist în categoria serviciilor de sănătate prevăzute de Legea nr. 95/2006, iar pe de altă parte, garantarea decontării integrale a acestora din fondurile asigurărilor sociale de sănătate, astfel încât accesul la sprijin psihologic să nu fie condiționat de situația financiară a familiei. Totodată, inițiativa prevede că aceste servicii pot fi furnizate atât în ambulatoriu, cât şi în cabinete de psihologie clinică, centre de sănătate mintală şi centre comunitare autorizate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), ceea ce conferă flexibilitate în implementare şi accesibilitate sporită pentru beneficiari.
Măsura propusă are un impact pozitiv atât asupra sănătății mintale a părinților, cât şi asupra întregului ecosistem de îngrijire a copilului cu sindrom Down sau autism. Prin reducerea stresului parental şi sprijinirea echilibrului emoțional al familiei, se creează premisele pentru un mediu de creştere şi dezvoltare mai stabil şi mai favorabil pentru copil. Este o măsură de prevenție, dar și de responsabilitate, care pune în centrul sistemului de sănătate familia și nevoile reale ale acesteia.
PL-x nr. 502/2025 – Proiect de Lege privind aprobarea OUG nr.56/2025 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare
Acest proiect vizează consolidarea cadrului instituțional și financiar pentru implementarea și gestionarea fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, un instrument esențial pentru tranziția energetică.
Printre principalele prevederi se numără: implicarea Băncii de Investiții și Dezvoltare ca entitate în administrarea instrumentelor financiare; sprijin pentru dezvoltarea capacităților de producție din surse regenerabile sau cu emisii reduse de carbon; investiții în stocarea, transportul și distribuția energiei; susținerea tehnologiilor care cresc eficiența energetică; dezvoltarea combustibililor din surse regenerabile de origine nebiologică.
Totodată, proiectul aduce clarificări necesare pentru o utilizare mai eficientă și transparentă a fondurilor și introduce mecanisme care permit autorităților locale să răspundă rapid în situații excepționale, atunci când anumite cheltuieli nu pot fi amânate.
Prin aceste voturi favorabile, se susțin: un sistem de sănătate mai uman și orientat spre prevenție, un sprijin real pentru familiile care au nevoie și investiții strategice în energie și dezvoltare durabilă. Sunt măsuri concrete pentru o Românie mai responsabilă și mai bine pregătită pentru viitor.

Email
Contact
andreea.neacsu@cdep.ro
+40 (754) 383 590
Cabinet
Parlamentar
Municipiul Roman, Strada Ștefan cel Mare 212, 617135, județul Neamț
Mă găsiți și pe
Social Media
Avantage
Headquarters
Visualize quality intellectual capital without superior collaboration and idea sharing installed base portals.
Our locations
Where to find us?
https://neacsuandreea.ro/wp-content/uploads/2020/04/img-footer-map.png
Get in touch
Avantage Social links
Taking seamless key performance indicators offline to maximise the long tail.

Copyright Andreea Neacșu. Toate drepturile rezervate.

Copyright Andreea Neacșu. Toate drepturile rezervate.