La ședința de plen a Camerei Deputaților de astăzi am votat pentru adoptarea mai multor proiecte de lege cu impact în domeniul drepturilor pacienților, al protecției mediului și al cooperării internaționale în transportul feroviar.
PL-x nr. 331/2025
Proiect de Lege pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003
Proiectul introduce două prevederi importante:
• medicul curant va direcționa și programa pacientul pentru consultațiile sau investigațiile necesare stabilirii diagnosticului;
• pacienților asigurați prin CNAS li se garantează dreptul la a doua opinie medicală.
Aceste modificări întăresc drepturile pacientului și contribuie la un act medical mai responsabil și mai bine coordonat.
PL-x nr. 176/2025
Proiect de Lege pentru completarea OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor
Inițiativa introduce obligația Agenției Naționale pentru Protecția Mediului de a publica, pe pagina proprie de internet, lista actualizată a tuturor operatorilor economici autorizați în domeniul gestionării deșeurilor, precum și textele autorizațiilor de mediu sau integrate de mediu deținute de aceștia, inclusiv deciziile privind vizele anuale.
Măsura consolidează transparența, responsabilitatea și controlul public asupra activităților din domeniul gestionării deșeurilor.
PL-x nr. 543/2025
Proiect de Lege privind acceptarea amendamentelor adoptate în cadrul OTIF la Convenția COTIF
Proiectul vizează acceptarea amendamentelor adoptate la cea de-a 13-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Interguvernamentale privind Transporturile Internaționale Feroviare (OTIF), cu scopul actualizării cadrului juridic al transporturilor feroviare internaționale. Măsurile contribuie la îmbunătățirea comerțului cu echipamente specifice, la facilitarea comercializării și exploatării produselor și serviciilor în cadrul pieței interne și la alinierea României la standardele internaționale în domeniu.
Prin aceste inițiative legislative, susțin politici publice care protejează cetățenii . sporesc responsabilitatea instituțională și întăresc poziția României în cadrul european și internațional.