Avize favorabile pentru inițiative legislative în domeniul drepturilor civile, sănătății și protecției sociale

18 februarie 2026
La ședința de astăzi a Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați am votat pentru adoptarea avizelor favorabile asupra mai multor inițiative legislative cu impact direct asupra drepturilor civile, sănătății și protecției sociale.
PL-x nr. 12/2026 – Proiect de Lege pentru modificarea art. 59¹ din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă
Proiectul facilitează transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă eliberate de autorități străine, conferind dreptul de reprezentare și avocatului, în baza împuternicirii avocațiale. Măsura contribuie la simplificarea procedurilor administrative și sprijină în mod direct cetățenii români care au nevoie de recunoașterea actelor de stare civilă emise în străinătate.
PL-x nr. 26/2026 – Propunere legislativă pentru completarea Legii nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății
Inițiativa prevede includerea unui reprezentant al asociațiilor și organizațiilor de pacienți în fiecare consiliu de administrație al spitalelor, cu statut de invitat și rol consultativ. Această modificare asigură o voce a pacienților în procesul decizional și contribuie la creșterea transparenței și a calității serviciilor medicale.
PL-x nr. 27/2026 – Propunere legislativă pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății
Proiectul introduce măsuri de sprijin psihologic gratuit pentru părinții și tutorii legali ai copiilor cu sindrom Down sau tulburări din spectrul autist, prin decontarea integrală a acestor servicii din fondurile sistemului de asigurări sociale de sănătate. Sprijinul acordat familiilor este esențial pentru incluziune, echilibru și dezvoltare armonioasă.
PL-x nr. 31/2026 – Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2025 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul asistenței sociale
Inițiativa vizează prorogarea unor termene prevăzute în Legea nr. 292/2011 și în Legea nr. 100/2024, în contextul implementării noului mecanism de funcționare a serviciilor sociale, precum și clarificarea aspectelor ce țin de definirea furnizorilor și de furnizarea serviciilor sociale, pentru a asigura continuitate și coerență în aplicare.
🔎 Consolidarea egalității de șanse înseamnă politici publice coerente, orientate către oameni și adaptate realităților sociale actuale. Fie că vorbim despre simplificarea procedurilor administrative, despre implicarea pacienților în actul decizional sau despre sprijin concret pentru familiile vulnerabile, rolul nostrum, al parlamentarilor, este să asigurăm un cadru legislativ funcțional, echitabil și aplicabil în practică.

Email
Contact
andreea.neacsu@cdep.ro
+40 (754) 383 590
Cabinet
Parlamentar
Municipiul Roman, Strada Ștefan cel Mare 212, 617135, județul Neamț
Mă găsiți și pe
Social Media
Avantage
Headquarters
Visualize quality intellectual capital without superior collaboration and idea sharing installed base portals.
Our locations
Where to find us?
https://neacsuandreea.ro/wp-content/uploads/2020/04/img-footer-map.png
Get in touch
Avantage Social links
Taking seamless key performance indicators offline to maximise the long tail.

Copyright Andreea Neacșu. Toate drepturile rezervate.

Copyright Andreea Neacșu. Toate drepturile rezervate.