Astăzi, în cadrul ședinței de plen a Camerei Deputaților, printre punctele importante de pe ordinea de zi s-au aflat două proiecte de lege pe care le-am susținut prin vot pentru adoptare:

PL-x nr. 605/2023 – Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.
Proiectul are ca obiect clarificarea distincției între prosumatorii persoane juridice și prosumatorii persoane fizice cu instalații de producere a energiei electrice de până la 200 kW, contribuind astfel la o mai bună reglementare și eficiență în domeniul energiei verzi.

PL-x nr. 283/2025 – Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2025, pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investițiilor finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și din fonduri publice naționale.
Inițiativa vizează optimizarea implementării PNRR și a altor programe naționale de investiții, reducerea riscurilor fiscale sistemice și corelarea angajamentelor financiare cu capacitatea reală a bugetului național.
Totodată, se prevăd măsuri corective și modalități de ajustare a contractelor de finanțare, astfel încât acestea să se încadreze în noua anvelopă financiară renegociată a PNRR.