Astăzi au început, în comisiile parlamentare, dezbaterile asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2026

16 martie 2026
Bugetul pentru 2026 este instrumentul prin care România începe să corecteze dezechilibrele reale acumulate în ani și să așeze statul pe o direcție de responsabilitate, echitate, investiții și reforme autentice.
Vorbim despre un buget care alocă investiții publice de 164 de miliarde de lei — cu aproape 26 de miliarde mai mult decât în 2025. Ponderea investițiilor în PIB crește de la 7,2% la peste 8%, ceea ce înseamnă un efort investițional fără precedent în ultimii ani.
Mai mult, peste 110 miliarde de lei din totalul investițiilor sunt finanțate din fonduri europene, adică aproximativ două treimi. Finanțările europene cresc cu peste 40% față de 2025. Banii europeni există. Problema reală a fost mereu capacitatea de a-i atrage și folosi eficient — exact acolo unde guvernările PSD au eșuat de prea multe ori.
Anul 2026 este și ultimul an de implementare a PNRR. România mai are de atras peste 10 miliarde de euro de la Comisia Europeană, până în august 2026. Sunt fonduri esențiale pentru autostrăzi, spitale, infrastructură energetică, școli și rețele de apă. Acești bani nu se reportează. Orice blocaj sau destabilizare politică pune direct în pericol investițiile de care România are nevoie.
PNL susține ferm bugetul construit de Ilie Bolojan. Dar, dincolo de susținerea acestui buget, PNL îl susține ferm pe Ilie Bolojan în lupta pentru schimbarea modului în care funcționează statul român.
România are nevoie de ordine în finanțele publice, de reforme serioase și de investiții care produc dezvoltare reală. Acesta este sensul bugetului pe 2026.

Email
Contact
andreea.neacsu@cdep.ro
+40 (754) 383 590
Cabinet
Parlamentar
Municipiul Roman, Strada Ștefan cel Mare 212, 617135, județul Neamț
Mă găsiți și pe
Social Media
Avantage
Headquarters
Visualize quality intellectual capital without superior collaboration and idea sharing installed base portals.
Our locations
Where to find us?
https://neacsuandreea.ro/wp-content/uploads/2020/04/img-footer-map.png
Get in touch
Avantage Social links
Taking seamless key performance indicators offline to maximise the long tail.

Copyright Andreea Neacșu. Toate drepturile rezervate.

Copyright Andreea Neacșu. Toate drepturile rezervate.