Legi pentru educație, drepturi civile și educație financiară: decizii cu impact direct asupra societății

1 aprilie 2026

În plenul Camerei Deputaților de astăzi am votat pentru adoptarea unor proiecte de lege și hotărâri care vizează domenii esențiale precum educația, drepturile civile și responsabilitatea financiară.
 PL-x nr. 292/2025 – modificarea și completarea Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023
Prin acest proiect, Ministerul Educației și Cercetării are obligația de a asigura, în mod gratuit, pentru elevii din clasa pregătitoare, materiale didactice adaptate procesului educațional modern. Vorbim despre jocuri didactice, cărți educative, fișe de lucru, caiete și alte resurse conforme curriculumului național, disponibile atât în format tipărit, cât și digital. Este o măsură care contribuie direct la reducerea inegalităților în educație și la asigurarea unui start corect pentru toți copiii, indiferent de mediul social sau economic.
 PL-x nr. 124/2026 – modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil
Acest proiect a cărui co-inițiatoare sunt aduce o clarificare importantă: dreptul fiecărui fost soț de a păstra numele dobândit în timpul căsătoriei, independent de acordul celuilalt. Din perspectiva principiului securității juridice, persoana care şi-a exercitat drepturile şi şi-a construit cariera, reputația profesională sau relațiile sociale sub un anumit nume trebuie să aibă posibilitatea de a-l menține, pentru a evita confuziile sau prejudiciile rezultate dintro schimbare forțată. În plus, în cazul în care există copii rezultați din căsătorie, menținerea aceluiaşi nume de familie poate răspunde interesului superior al minorului, asigurând coerență şi stabilitate în raporturile familiale și sociale şi simplificând acele situații în care părintele divorțat ce nu putut să îşi mențină numele de familie din timpul căsătoriei trebuie să demonstreze în fața autorităților şi instituțiilor publice legătura de familie cu minorul ce poartă numele celuilalt părinte. Initiativa are ca scop modificarea legislației civile în sensul conformării acesteia la imperativele principiilor de drept şi la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Proiect de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Strategia de alfabetizare financiară pentru UE – COM (2025) 681
Această hotărâre subliniază importanța alfabetizării financiare ca instrument esențial pentru creșterea gradului de incluziune economică și reducerea vulnerabilităților financiare ale cetățenilor. Totodată, este încurajată participarea responsabilă a cetățenilor la piețele financiare și de capital, prin educație adaptată vârstei și nivelului de cunoștințe. Un element esențial îl reprezintă consolidarea formării cadrelor didactice, astfel încât educația financiară să fie predată corect, actualizat și eficient în școli.
Aceste proiecte adoptate astăzi reprezintă măsuri concrete care contribuie la o societate mai echilibrată, mai corectă și mai bine pregătită pentru viitor.

Email
Contact
andreea.neacsu@cdep.ro
+40 (754) 383 590
Cabinet
Parlamentar
Municipiul Roman, Strada Ștefan cel Mare 212, 617135, județul Neamț
Mă găsiți și pe
Social Media
Avantage
Headquarters
Visualize quality intellectual capital without superior collaboration and idea sharing installed base portals.
Our locations
Where to find us?
https://neacsuandreea.ro/wp-content/uploads/2020/04/img-footer-map.png
Get in touch
Avantage Social links
Taking seamless key performance indicators offline to maximise the long tail.

Copyright Andreea Neacșu. Toate drepturile rezervate.

Copyright Andreea Neacșu. Toate drepturile rezervate.